Valori și practici
Valori
intimitatea cu Dumnezeu
presupune dezvoltarea unei relații autentice și profunde, care duce la cunoașterea lui Dumnezeu; această cunoaștere oferă o perspectivă corectă asupra universului, lumii, omului și eternității; relația cu Dumnezeu nu poate începe fără pocăință și credință și nici nu poate dezvolta fără practicarea onestă și consecventă a disciplinerlor spirituale; așa că în cadrul comunității noastre suntem focalizați pe dezvoltarea acelor contexte relevante în care oamenii să aibă ocazia să-L întâlnească pe Dumnezeu, să se nască din nou și astfel viața lor să se schimbe pentru totdeauna; de asemenea, în cadrul bisericii noastre dezvoltăm contexte specifice prin care cei credincioși să poată practica disciplinele spirituale, ajungând astfel să-L cunoască pe Dumnezeu într-un mod tot mai profund și mai practic.
autoritatea Scripturii
pleacă de la premisa că Dumnezeu s-a revelat pe Sine și planul Său de mântuire în colecția de documente adunate în Sfintele Scripturi - Biblia; revelația lui Dumnezeu în Biblie este perfectă, fără greșeală și adevărată în original; de aceea tot ceea ce este necesar pentru cunoașterea lui Dumnezeu, mântuire, trăirea vieții și întâmpinarea eternității se găsește în Biblie; ca urmare a acestui fapt, în cadrul comunității noastre filozofia de lucrare, învățătura, deciziile, disciplina sau organizarea se raportează la principiile Scripturii; în timp ce încurajăm înțelegerea lui Dumnezeu în contextul Creației sau în contextul intimității cu Dumnezeu, Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu rămâne ultimul filtru pe care îl folosim pentru a înțelege și a împlini voia Sa.
integritatea morală
reprezintă decizia consecventă de a trăi în conformitate cu voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și perfectă; câtă vreme intimitatea cu Dumnezeu și autoritatea Scripturii sunt preocupări reale, ele trebuiesc să se reflecteze într-o trăire zilnică în conformitate cu caracterul lui Dumnezeu și cu voia Sa revelată; astfel, în cadrul comunității noastre promovăm și cerem ca fiecare membru să-și trăiască viața în integritate, bazată pe morala reflectată de caracterul lui Dumnezeu și de Cuvântul Său; pentru aceasta sunt create contexte în care oamenii sunt învățați cu privire la aspectele legate de etică și moralitate, în care oamenii dau socoteală unii altora și în care oamenii sunt ajutați să se disciplineze.
unitatea în diversitate
vine din perspectiva că Dumnezeu ne-a creat pe fiecare în mod unic, în timp ce ne-a pus în mod armonios într-o singură comunitate; acest echilibru dinamic face ca fiecare să își folosească talentele naturale și supranaturale, cu scopul de a aduce armonie, sinergie și eficiență în împlinirea scopului pentru care suntem împreună; de aceea, noi încurajăm dezvoltarea unică a fiecărui membru al comunității, implicarea în lucrarea creștină în funcție de talentele naturale și darurile spirituale ale fiecăruia, dar și dezvoltarea unui climat de ordine, eficacitate și aliniere la filozofia de lucrare a bisericii.
relevanța culturală
se referă la faptul că biserica este chemată să fie sare și lumină în lume; prin urmare biserica trebuie să fie conectată cu nevoile, problemele sau realizările lumii în care există; în acest fel, biserica trebuie să în lume, dar nu ca lumea; trebuie să rămână biblică și contemporană în același timp; în acest fel, în comunitatea noastră, credincioșii sunt încurajați să se conecteze la realizările și problemele societății în care trăiesc, să relaționeze și să influențeze, în așa fel încât să devină sare și lumină acolo unde este nevoie de ei; activitățile și proiectele bisericii sunt realizate în așa fel încât să ducă valorile biblice într-o lume înstrăinată de Dumnezeu.
Practici
orientarea pe scop
presupune orientarea întregii activități a bisericii în funcție de scopul pe care îl are aceasta; această practică presupune planificarea, luarea deciziilor și alegerea oportunităților în direcția filozofiei de lucrare a bisericii; presupune evaluare continuă și ajustare în vedere atingerii scopului cu care ne-a chemat Dumnezeu; această practică face din noi acei buni ispravnici sau administratori, care nu risipesc resursele lui Dumnezeu, ci le administreaza judicios.
conducerea și lucrul în echipă
presupune extinderea conducerii și lucrării dincolo de capacitatea unei singure persoane; această practică presupune stabilirea direcției, luarea deciziilor sau însuțirea diferitelor roluri în cadrul echipelor, atât pentru biserică, cât și pentru departamentele sau lucrările specifice ale bisericii; crearea unei astfel de culturi de conducere și lucrare, presupune extinderea dincolo de limitările unei singure persoane a conducerii manifestate la fiecare nivel al bisericii; de asemenea, presupune crearea unui cadru în care se pot dezvolta lideri, în care se pot folosi talente, daruri și chemări multiple și în care sunt limitate erorile sau excesele; această practică nu face altceva decât să urmeze modelul triunitar al lui Dumnezeu și exemplul conducerii Bisericii Primare.
evanghelizarea relațională
presupune implicarea membrilor bisericii în răspândirea Evangheliei, prin dezvoltarea unor relații biblice de calitate cu cei necredincioși; această practică presupune încurajarea membrilor bisericii să întrupeze Evanghelia acolo unde trăiesc, lucrează sau învață, în așa fel încât să aibă ocazia să îl prezinte pe Isus Cristos oamenilor, iar aceștia să poată lua decizia de a se întoarce la Dumnezeu; presupune din partea celor credincioși o trăire provocatoare, o comunicare inductivă și curajul de a-și provoca prientenii la o decizie; această practică crează cadrul în care fiecare dintre membrii bisericii să poată fii un semănător priceput sau un pescar de oameni eficace.
ucenicia ca mod de viață
presupune dezvoltarea unei vieți de credință matură, care investește în alții într-un mod natural, devenind astfel un stil de viață; această practică presupune provocarea membrilor bisericii noastre să intre într-un proces de creștere, în cadrul unei structuri de ucenicie formată din grupuri mici și biserici în case; presupune de asemenea, dezvoltarea unei culturi care încurajează atât participarea într-un grup de ucenicie sau de biserică în casă, cât și inițierea și conducerea unor astfel de grupuri în funcție de nivelul de maturitate spirituală; această practică duce în mod inevitabil la maturizarea membrilor biserici, la multiplicarea acestora și la multiplicarea conducerii, care în final poate duce la plantarea de noi biserici.
abordarea inductivă a Scripturii și predicării
presupune dezvoltarea unui stil de studiu care pleacă de la informare spre concluzii și nu invers; presupune o atentă și detaliată observare a textului biblic, o interpretare și corelare corectă a înțelesului inițial al textului și apoi o aplicare individuală și comunitară a principiilor și adevărurilor descoperite; în acest sens abordarea inductivă nu face din textul Scripturii un pretext pentru susținerea propriilor preconcepții sau prejudecăți; astfel, această practică presupune o abordare inductivă a Scripturii atât în studiul individual sau de grup, cât și în predicarea și învățarea în cadrul comunității.